Prima atestare documentară a localităţii Forotic datează din anul 1557, când aparţinea moşiei Doclin şi Biniş. În anul 1699 satul este amintit ca moşie a fiscului şi sat al comitatului Severin, cu numele de Forotyk, iar îăn anul 1717 sub numele de Horodic, cu 73 de case în circumscripţia Vîrşeţ. Prin anul 1723, pe o hartăp aparţinând unui anume Mercy, satul figurează cu numele de Koradik. În lucrarea „Monografia eparhiei Caransebeşului” din 1940, autorul Nicolae Cornean, menţionează că satul Forotic se numea în trecut Haroştea, după numele pârâului ce curge prin mijlocul satului.
Despre toponimicul satului părerile sunt împărţite. După unii localnici, numele satului ar veni de la cuvintele maghiare „FORO” şi „TÖK”, care ar însemna „dovleac copt”. Ion Geţio a publicat în Analele Banatului, Timişoara, anul III, 1930, pp. 54, un articol referitor la comuna Buziaş, unde întâlnim toponimicul „Forotic” arătând despre aceste locuri că „aici este trestiiş”, de unde, în trecut, se scotea nămol negru pentru colorat. Sub stăpânirea turcilor localitatea se numea Koradik, iar sub imperiul Austriac se numea Forotic.
În decursul anilor vatra satului s-a mutat pe mai multe amplasamente. Prima oară vara pare a fi fost amplasată la est de cea actuală, pe valea pârâului Nărăştie. Apoi vatra se mută spre nord pe dealul numit Gruni unde, la 1719, după eliberarea Banatului de sub ocupaţie turcească, satul Forotic trece sub imperiul Austriac. În anul 1719 vatra se mută mai spre vest de dealul Gruni, pe actualul amplasament, în acelaşi timp având loc şi o regularizare şi sistematizare a satului.
În preajma anului 1819, satul avea 284 de numere de casă. Vechile locuinţe erau construite cu faţada principală la stradă, iar în faţă aveau un zid mai înalt decât lăţimea ferestrelor. Casele erau construite în mare parte din lemn, cu acoperişul în două ape.
Portul localnicilor este cel specific cărăşenilor: cămaşă lungă şi largă şi izmene – pentru bărbaţi; ie, poale catrinţe – pentru femei.
Celelalte sate aparţinătoare comunei Forotic au luat fiinţă în anii:
1406 – satul Surducu Mare
1597 – satul Comorîşte
1872 – satul Brezon
Cel mai vechi document care atestă existenţa satului Surducu Mare datează din anul 1406 şi este eliberat de comitatul Caraş. Prin acest act, se ordonase o cercetare împotriva lui Toma Doboş, din Surducu, care îşi însuşise 70 de oi de la iobagii lui Istvan din Remetea. Un alt document datează din anul 1436. acesta îl deleagă pe Istvan de la Surduc să reprezinte satul la un sechestru forţat executate prin fiul lui Ianoş Lorintz.
După conscripţia din anul 1717, satul Surducu Mare, care dispunea de un număr de 46 de case, este inclus în districtul Vîrşeţ. La începutul secolului al XIX-lea satul este proprietatea statului Austriac dar, după revoluţia de la 1848, proprietarul satului este familia Csiky. În anul 1881, Csiky Mihai vinde moşia Surducu Mare lui Keil Golo, locuitor din Viena. După cel de-al II-lea Război Mondial satul a fost colectivizat în întregime, până în decembrie 1989.
Date privind istoricul satului Comorîşte au fost preluate din monografia localităţii, întocmită de profesorul Paul Miu. Epoca nouă a pietrei este atestată în aceste locuri prin descoperirea întâmplătoare, în anul 1972, la punctul numit „Groapă” a unui topor din piatră şlefuită, de dimensiuni 7,7x3x3,4 cm.
Viaţa este veche pe aceste meleaguri. Pe timpul stăpânirii romane, prin satul Comorîşte, trecea drumul roman ce lega castrele Areidava (Vărădia) şi Centrum Putei (Surduc Banat) de pe drumul imperial Lederata Tibiscum (Jupa). Drumul urmăreşte pârâul Cernovăţ, la o depărtare de 500-600 m, tăind vechea vatră a satului în partea de est. Drumul este parţial vizibil şi astăzi.
În anul 1597 satul Comorîşte este amintit ca proprietate a Anei Racoviczay. Principele Transilvaniei Sigismund Bathory a încercat să introducă în aceeaşi proprietate pe nobilul caransebeşean Andrei Barcay, dar s-a împotrivit Nicolae Toth, în numele proprietarei. O altă dată propusă drept an de fondare a satului Comorîşte o propune istoricul Simion Moldovan, şi anume anul 1470. De menţionat ar mai fi faptul că vecini ai satului Comorîşte sunt dataţi mai înainte: Bochytynisc (1317) şi Oszak (1360).
Se pare că în timpul stăpânirii turceşti, la Comorîşte ar fi locuit un comandant turc numit Namig Aga (Namiog cel Mare). O serie de toponime turceşti (Ieni, Ogaşul Turcului), dar şi unele prenume (Devir Matio – născut la 1775) dintr-o perioadă ulterioară acestei stăpâniri, s-au păstrat. Locuitorii acestor meleaguri au participat la războaiele din 1787-1791 dintre Rusia şi Turcia.
Prima atestare a şcolii din satul Comorîşte datează din anul 1781 (şcoală ce îl avea ca învăţător pe D. Popovici).
În anul 1804 sunt cunoscute aici 346 familii, iar către sfârşitul secolului al XIX-lea 297 familii, pentru ca în anul 1972 să existe numai 260 familii. În timpul Primului Război Mondial satul Comorîşte a suferit mari pierderi umane şi materiale. După cel de-al doi-lea Război Mondial, începând cu anul 1960, satul a fost colectivizat, până în decembrie 1989.

Comuna Forotic este formată din patru localităţi:

Forotic – sat reşedinţă de comună;

Comorâşte – sat aparţinător;

Surducu-Mare – sat aparţinător;

Brezon – sat aparţinător.

Suprafata: 10.054 ha.

Intravilan: 348 ha

Extravilan: 9706 ha

Nr. locuinte: 713

Comuna Forotic este situată în partea de nord-vest a judeţului Caraş-Severin.

Se învecinează la nord cu, comuna Doclin, la est cu, comuna Ticvaniu Mare, la sud cu, comunele Grădinari şi Vărădia iar la vest cu judeţul Timiş şi Serbia. Comuna este străbătută de drumul judeţean 572 Bocşa – Doclin – Comorâşte, care leagă cele patru localităţi ale comunei şi de drumul naţional 57 Oraviţa – Timişoara, care trece prin satul Comorâşte.

Satul Forotic, reşedinţa de comună, se găseşte situat la o distanţă de 37 km de oraşul Oraviţa şi 33 km faţă de oraşul Bocşa, fiind străbătut de drumul judeţean 572, care face legătura cu celelalte sate ale comunei şi comuna Doclin. Satul Comorâşte, sat aparţinător, situat în partea de sud a comunei, la 6 km faţă de aceasta, este străbătut de drumul judeţean 572 Bocşa – Doclin – Surducu Mare – Brezon – Forotic, precum şi de drumul naţional 57 care face legătura cu comuna Grădinari şi judeţul Timiş.

Satul Brezon, sat aparţinător, este situat în continuarea satului Forotic, în partea de nord, de-a lungul drumului judeţean 572.

Satul Surducu Mare, sat aparţinător, este situat în partea de nord a comunei, de-a lungul drumului judeţean 572, care îl leagă comuna Doclin la nord şi de celelalte sate ale comunei la sud. Distanţa până la satul reşedinţă de comună este de 4 km. Până la Reşiţa sunt 60 km, iar până la Oraviţa 39 km.

Biserici

• Biserica Ortodoxă ‘Naşterea Maicii Domnului’
• Biserica Ortodoxa ADORMIREA MAICII DOMNULUI Surducu Mare

• Biserica Ortodoxa Forotic

Tarnosire Biserica iulie 2012